Pe când iubeam –
C-am suferit si eu de-aceasta boala –
Iubeam o fata care ma-nsela
Exact ca-n poezia mea:
Romanta celei care-nseala,
A carei eroina era ea!…
Dar într-o noapte eroina mea
Ma parasea – de daruri încarcata –
Si, luându-si martori stelele si luna,
Jura ca pleaca pentru totdeauna
Si n-are sa mai vina niciodata –
Marturisire, vai… adevarata!…
Si iata cum iubita mea,
În noaptea când ma parasea,
N-avea sa-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nuca
Si-o scobitoare-nfipta-n el –
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de duca
Teatraliza eterna tragedie
A-nselatoarelor ce mor
Neplânse de-nselatii lor –
Exact ca-n poezia mea
A carei eroina era… Ea!…
