A fost odată unul, Ion Creangă
Crescut din brazda-n dangăt de talangă
În piept avea vâlvori de jerăgai
Si-acela mi-i strabun de sânge, mie.
Cu mana lui a dat să instrunească
Precum pe-o cobza limba romanească.
Și-a zdrăngănit c-un deget asudat
Tot cântece cum nu s-au mai cântat.
Dar cand s-a dus ca oamenii sub lut
Pe struna lui rugina s-a făcut…
Si m-a plăit as’noapte gândul un
Ca azi, din nou, se cade eu s-o instrun.
Poezie dedicată strămoșului Ion Creangă
