Ascultă!…
Nisipul aleii
Trosneşte ca focul din vatră,
Şi treptele scării de piatră
Sărută pantofii femeii
Ce bate grăbită la poartă
Cu degete-absente de statuie spartă…
Priveşte!…
Tăcerea coboară-n spirale
Rotunde şi-ovale,
Ca nişte confeti de-aceeaşi culoare…
Aleea-i o stradă cu două canale
În loc de trotuare,
Castanii par mături proptite de zid,
Iar scara de piatră (în loc să se urce)
Coboară cu treptele-n vid…
Priveşte şi-ascultă –
Ce linişte goală…
Solemnă…
Şi mută!…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Deşteaptă-te, frate, şi nu mai visa,
C-afară nu-i nimeni –
Nimic din ce-ai vrea
O dată măcar să mai fie…
E numai femeia din fotografie,
O mapă cu “lied!-uri” de Grieg pe pian
Şi fumul ce urcă din pipă-n tavan…
