Egal visînd, festila candelei, infima, vaga,
în coltul ei se tine de cuvînt,
pîna la termenul combustiunii
dupa masura mult mai larga
a unui aer sfînt.
Cît înca mai dura-va cîntecul
nu-ti fie nici cutremurare
si nici chin.
Sînt isonarul unei arderi.
Sa mai palpit?
Sau mai degraba sa apun?
Sînt în substanta mea putin,
dar cineva-i vazduhul mare
ce-l consum.
