Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude…
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.
Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!
Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân’ la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.
Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!…
…Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!
În taina nopţii
