Aur, subt a mea privire
Cît de drăgălaş luceşti,
Tu eşti glorie, tu mărire,
Fericirea mea tu eşti!
Înjosit, plin de ruşine,
Pentru tine vieţuiesc,
Stînd pe-un tron ce nu-i de mine,
Într-o ţară ce urăsc.
Pînă ce n-oi calici-o,
Ş-oi avea să-i iau ceva,
Hula ei voi suferi-o,
Ca un scai voi sta pe ea.
Dar atunci cu mulţămire
Voi lăsa-o binişor,
M-am născut zaraf din fire,
Şi zaraf voiesc să mor.
Mult timp însă, o, durere!
Ca un rege-am să prînzesc,
O, cartofi, străbună bere,
Tot cu voi am să sfîrşesc!
Epoca, an I, nr. 238, 10 septembrie 1886
