Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor,
cu un foşnet prelung seara cădea,
ceva se surpa printre crengi, se năruia
într-o haotică geometrie.
Calea ducea în patru direcţii diferite
peste câmpiile grele ale cerului.
Mecanicul fuma liniştit, puteam alege locul,
îl alegeam.
Atunci se năştea în noi o aspră penitenţă,
seara ne cădea părul, îl puneam deoparte,
cu un foşnet prelung cerul cădea,
ceva se surpa în noi se năruia.
