Doi cu picioare oloage mergând şi-ajungând un deal,
Unu-ncepu să se roage când se odihnea supt mal:
– Doamne, dacă ai putere să faci minune din cer,
Împlineşte a mea vrere la păsul meu ce îţi cer:
Sloboade de sus acuma înaintea mea un cal,
Să-ncalec pe dânsul numa până voi sui ast deal.
Cellalt începu să zică: – Ce spui, prietenul meu?
Nu îţi este ţie frică şi mânii pe Dumnezeu?
Vai! Nu-ndrăzni, frăţioare, asfel de vorbă să zici,
Vrun tresnet să nu pogoare să ne omoare aici.
Tocma când vorbea aceste, dodată s-au pomenit
Că-n spate-le fără veste un înarmat a venit,
P-o iapă slabă călare, c-un mânz bolnav după ea
Şi îi sili ca-n spinare pe bolnavul mânz să-l ia,
Dând cu un bici, ca mai tare să-l puie pe acel deal;
Ş-aşa, în loc de călare, ruga-l făcu pe el cal.
Despre frica lui Dumnezeu iarăşi
