De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcea,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.
M-a fermecat cu vreo scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcea;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.
De-or trece anii…
