Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să reazim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!
Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne plimbam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori!
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei,
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
De ce nu-mi vii
