O molimă a gropilor se întindea spre mine părând că nu ar vrea nimic și nici măcar
un nume
atentă și hipnotică îmi împietrea mișcarea și deopotrivă mă înălța spre spaimă
și ca nocturnă arătare se întindea alături în așternutul umed ca într-un repaus rece
făcut pentru respingere în foșnetele frunzelor uscate
iar eu n-aveam decât cuțitul peste piept alături de durere și-l îndemnam
“cunună-te cu ea” și el se cununa într-un anume mod statornic
și nevăzut de nimeni
camera 417
