Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
Ş-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte.
Iarba coaptă străluceşte, ea se clatină la vânt,
Ş-a ei umbră lin se mişcă în dungi negre pe pământ.
Iată, vin cosaşii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă
Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă.
Unii brazdele răstoarnă, în căpiţi alţii le-adună,
Le clădesc apoi în stoguri şi cu stuh le încunună.
Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tăinuită,
Unde umbra pare verde şi de flori e-mbălsămită,
Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător.
Din căpiţă în căpiţă dumbrăveancă saltă-n zbor.
Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină,
Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcină.
„Ce să fie? Cuib de fiară? O! minune!” zice el,
Şi, zâmbind, se pleacă iute de culege… un cercel!
Cositul
