Oh ne-am lipit spinarea de un mare început
ne este frig până și-n cerul gurii
și ce speranță poate fi întoarcerea aceea
degeaba tragem la mal spălăm cârma ne legăm părul cu mătase albă
aș vrea să știu cine în afară de noi ar mai călători pe frigul ăsta numai în maieuri cu biciclete desenate pe ele numai cu brățări de aramă și cine s-ar mai vârî sub covor să discute acolo chestiuni de navigație
ne zgribulim în noi ca într-o vizuină cu aripile în bretele
cu milioane de scoici mărunte pe ochii noștri care funcționează
și ne gândim la surdo-mutul care știe numai un cuvânt și râde fiindcă nu-l aude
tu coțofană sacră te tăvălești în fața noastră te antrenezi în baltă până la genunchi E ca un fel de vis n-avem nici câine
mai stai puțin în profil să mă uit cum fumezi să mă apuce mila
