Din belsugul de verdeata
carabusul de arama
vine din turnatoria
verii, sa-l luam în seama.
Zgomotos ca o reptila
printre vreascuri se avînta,
sa arate ca-i din lumea
celor ce nu prea cuvînta.
Prinse veste de viata
ce se-ncinge, rug, în umbr a
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile si tundra.
Carabus te ia cu iures.
Te încearca pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarasi.
Pe-alta parte e mai lesne.
Ca suveica rîndunica
tese pînzele de vara.
Ah, ce cald e! Va sa ploua
ecvatorial pe seara.
Susur mare de lacuste
si de gîze fara numar.
Carabusul de arama
s-a oprit pe caldu-ti umar.
Misca? Sta sa-nchege gînduri?
Se destinde? Se descalta?
Parc-ar sti ca de pe umar
numai zborul mai înalta.
Si o ia catre stapînul
iulie, cuptorul – astru,
sa ne duca fericirea
spre uitare în albast
