Ca o pulbere de-argint
înghetase roua.
Brumele s-au nascocit –
era ziua doua.
În dumbravi încremeneau
stinse-n scrum de vise
ca-ntr-o lume de cristal
sevele închise.
Pe sub zarea unde rar
ne era popasul,
ne lasam pecetile –
urmele, cu pasul.
Cu al Ariadnei fir
însemnam întinsul –
pentru cînd ne-om parasi
albul, paradisul.
Brumele s-au nimicit –
era ziua noua.
Duhul lumilor prea cald
dezghetase roua.
Mulcom înca scumpul gînd
catre-un loc ma-druma,
unde soarele îti bea
urmele din bruma.
