Când seara-n ceasuri de singuratate
Îmi sprijin fruntea visator pe mâna,
Povesti strabune, cântece uitate,
Cu glasuri de tilinci îndepartate,
Îmi amagesc iar gândul si ma-ngâna,
Si-atunci te vad plutind surâzatoare
Din negura de vremi basmuitoare…
Esti tu, izvor de noua poezie,
Prilej de gânduri vechi, urzite iara,
O, dragalasa muza populara!
În ochii tai e cer senin de vara,
Si fermecata mea copilarie
Mi-o readuci, de tine-ademenita…
Fii dar la vatra mea binevenita!
Ca-n alte vremi si-acum fa sa coboare
Asupra-mi iarasi linistea dorita,
Sa uit de tot, uitat de-orice ispita,
Sa-mi para lumea pajiste-nflorita,
Si orice zi sa-mi fie sarbatoare,
Sa pot trai, strain de glasul urii,
Ca un copil cuminte al naturii…
