Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut
Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut;
– De n-aş avea, Hoge zise, vreo trebuinţă de ea,
Ţ-aş fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia;
Dar am să întinz pe dânsa, să usuc nişte pospai2
– Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai?
– Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci
Şi mai mult nu e de lipsă să stau a ţi-o tălmăci.
Când ceri și nu ți se trece, te-ntorci cu inima rece
