Prin undele holdei si câmpi de cucuta ,
Fugarii-au ajuns in pustie
La ceasul când luna-n zabranice, muta,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Si gândul meu gândul acestora-l stie:
In imparatie de bezna si lut sa se faca
Gradina bogata si ogada saraca.
Cetatea sa cada-n namol,
Pazita de spini si de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
Si stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topeasca-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenusa, s-a acopere drumul,
Sa nu mai dea ploaie, si vântul
Sa zaca-mbrâncit cu pamântul.
Subolii si viermii sa treaca pribegi
Prin stârvuri de glorii intregi.
Sa fete in purpura sorecii sute.
Gânganii si molii necunoscute
Sa-si faca-n tezaur cuibare,
Satule de aur si margaritare.
Pe strunele de la viori si ghitare
Sa-ntinza paianjeni corzi necântatoare.
Intâi, insa, viata, bolind de durata,
Sa nu inceteze deodata,
Si chinul sa-nceapa cu-ncetul.
Sa usture aerul greu , ca otelul.
Sa schiopete ziua ca luntrea dogita,
Sa-ntârzie ora in timp sa se-nghita,
Si, nemarginita, secunda
Sa-si treca prin suflet, gigantica , unda:
Pe sârma taioasa-a veciei , in scame
Si rumegatura sa vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Sa cate scuipat sa se-mbete,
Si limba umflata-ntre buze
Sa linga lumina si ea sa refuze,
Si-n vreme ce apa din sesuri se strânge,
Sa soarba-n mocirla copitelor sânge.
Si strugurii viei storsi cu muscatura
Sa lase in gura coptura.
Coboara-se cerul, furtuni de alice
In câmp sa v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra in colti mici de cremeni,
Vârtej urmarindu-i pe semeni.
Odihna cerându-i, pamântul sa-ntepe
Ivindu-se serpii când somnul incepe.
Blesteme
