Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iata ca-mi rasare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi rasare,
Ci va sa se-nsoare;
Ca mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Romaneasca
Şi Moldoveneasca
Lungiş,
Curmeziş,
Mare, noua ai,
Tot pe noua cai;
Patru-a ciumpavit,
Cinci a omorat
Şi tot n-a gasit
Potriva sa-i fie
Vro dalba soţie;
Far de mi-a gasit
Şi mi-a nemerit,
La noua argele,
Noua feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde rasare.
Soarele şi luna
A mai mitica,
Ca o floricica,
În mijloc şedea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Ca ea tot ţesea.
Ţesea,-nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare rasarea,
Şi Soare-mi venea
La gura d-argea.
Cu dansa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gura-i zicea:
– Ileana, Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Camaşi sa-mi gateşti,
Şi mi te grabeşti
Sa te logodeşti;
Ca io mi-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Romaneasca
Şi Moldoveneasca
Lungiş,
Curmeziş,
Mare, noua ai,
Tot pe noua cai;
Patru-am ciumpavit,
Cinci am omorat
Şi nu mi-am gasit
Potriva prin lume
Afara de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gura-i graia:
– Puternice soare,
Eşti puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und-s-a mai vazut
Şi s-a cunoscut,
Und s-a auzit
Şi s-a pomenit
Sa ia sor pe frate
Şi frate pe sor?
De mi-ei arata,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia,
Pan ce Ileana
Din gura-i graia:
– Io ca te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz daca-i fi
Şi te-i bizui
De mi-ei ispravi:
Pod pe Marea Neagra,
De fier
Şi oţel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o manastite,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Sa-mi placa şi mie,
C-o scara de fier
Pan la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine ca-i parea.
În palme-mi batea
Şi pod se facea;
La cap – manastire,
Chip de pomenire;
Şi iar mai batea,
Scara se-ntindea,
O scara
Uşoara,
De fier
Şi oţel,
Pan la naltul cer.
Dar el ce-mi facea?
Pe pod ca-mi trecea,
Pe scara suia,
Pe scara
Uşoara,
Pe scara de fier,
În cuie d-oţel,
Pan la naltul cer.
Şi, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moş Adam
Şi la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieşeau;
Din gura-i graiau;
– O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi calatoreşti,
De ne ispiteşti?
La ce te gandeşti
Şi la ce pofteşti?
Şi el raspundea,
Din gura zicea:
– Iaca, moş Adam,
Şi cu maica Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoţit,
Şi eu c-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Romaneasca
Şi Moldoveneasca
Lungiş,
Curmeziş,
Şi tot n-am gasit
Potriva sa-mi fie
Vro dalba soţie;
Far de mi-am gasit
La gura d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor!
Atunci moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde-l auzea,
Rau ca le parea,
Soarelui zicea:
– Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai vazut
Sa ia sor pe frate
Şi frate pe sor,
Ca cin n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soarle se uita,
Din ochi cauta,
Nimic nu graia;
Iar moşul Adam
Şi cu moaşa Iova
De mana-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai ca-i aratau,
Şi de ce vedea,
Bine ca-i parea:
Numai mese-ntinse,
Cu faclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cantece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinţi şi mucenici,
Mai mari şi mai mici,
O suta şi cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinţi mai marunţei,
O suta şi trei.
Şi tot mai erea,
Şi tot mai vedea:
Femei cuvioase,
Maicuţe duioase,
Fecioare curate,
Ucişi în dreptate,
Oşti de biruinţa
Şi soţi cu credinţa.
Dar tot mai erea
Şi tot mai vedea,
Puţin de mergea;
Printre ramurele,
Dalbe pasarele
Canta-n versurele,
Şi nu prea canta,
Ci se gonganea,
Din gura-mi zicea:
„Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De parinţii noştri
Care ne-au facut,
Care ne-au nascut
Şi ne-au botezat
Şi ne-au creştinat,
Ca dac-or trai,
Saraci n-or mai fi!”
De tot ce vedea
Bine ca-i parea
Şi se mulţumea.
Afar de-mi ieşea,
Iaraşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl baga
Şi de ce-mi vedea
Par i se zbarlea:
Ca-n focuri ardea,
Greu se vaieta
Hoţi şi calcatori,
Rai carmuitori,
Şi nurori pizmaşe,
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvincioşi,
Preoţi mincinoşi.
Afar cand ieşea,
Soarle ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom catranit;
Printre ramurele,
Nişte pasarele
Canta-n versurele,
Dar nu prea canta,
Ci se vaieta,
Din gura graia:
„Vai şi vai de noi,
De parinţii noştri
Care ne-au facut,
Care ne-au nascut,
Ca ei ne-au lasat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creştinat,
Şi d-or mai trai,
Tot saraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!”
De tot se vedea
Mult rau ca-i parea,
Nu se mulţamea.
Foaie, foicea,
Soar le ce-mi facea?
De cate vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, mare,-mi pleca,
Ci, mare,-mi zbura
La gura d-argea,
Tot la sora-sea,
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia
Pe dansa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Daca-l auzea
Şi daca-mi vedea
Ca tot nu scapa,
Ea tot mai cerca,
Din gura-i zicea:
– Frate, fraţioare,
Puternice Soare,
Spune mie: Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai vazut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Sa ia sor pe frate
Şi frate pe sor?
Dar io te-oi lua
Viteaz daca-i fi
Şi te-i bizui
Pana-n zori de zi
Mie sa-mi croieşti
Şi sa-mi ispraveşti
Peste Marea Neagra
Un pod de arama,
Sa nu-l bagi în seama,
Iar la cap de pod,
Cam d-o manastire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Sa-mi placa şi mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine ca-i parea
N palme ca-mi batea,
Podul se-ntindea,
Un pod de arama,
De nu-l bagi în seama,
Şi d-o manastire,
Chip de pomenire.
Cand le ispravea,
La ea se ducea,
De man-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de arama,
De nu-l bagi în seama,
Şi, pod cand trecea,
Pod ca zornaia,
Pod se cletina,
Ca n-a mai vazut,
Nici n-a cunoscut,
Ca n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Sa ia sor pe frate
Şi frate pe sor.
Floare, ş-o lalea,
Podul cand trecea,
Pe pod cand mergea
Catre manastire
Pentru pomenire
Şi la cununie
Sa-i fie soţie,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gura-i zicea
Ş-astfel graia:
– Frate, fraţioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi: Oare
Und s-a mai vazut
Şi s-a cunoscut,
Und s-a auzit
Şi s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ş-o fi
Şi s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mireasa d-a stanga!
Puternicul Soare,
Puternic şi mare,
De man-o lasa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Aşea de-mi vedea,
Cruce ca-şi facea,
În mare sarea
Şi mi se-neca.
Domnul se-ndura,
Mreana c-o facea.
Soarele-mi vedea
Şi îmarmurea,
Şi se vaieta,
Navodari chema,
Navod aducea
Şi-n mare-l baga;
Mulţi galbeni ca da
Sa-i scoaţa dalba.
Lupta ce-mi lupta
În deşert erea,
Ca ei n-o gasea
Şi n-o mai prindea;
Far de… ce-mi scotea
Şi-n navod tragea?
O mreana de mare
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvarlea,
Sfinţi din cer vedea,
Jos se scobora,
N palme c-o lua
Şi mi-o curaţa,
Şi mi-o tot freca,
Solzii de-i cadea,
Şi-n cer mi-o zvarlea.
Colo, moş Adam
Şi cu maica Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, mare, ca-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume ca-i dedea,
Luna mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Mare,-ngenunchea,
Lacrami ca varsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gura-mi graia
Şi mi-i osandea:
„Lumea cat o fi
Şi s-o pomeni,
Nu va-ţi întalni
Nici noapte, nici zi;
Soare cand o sta
Catre rasarit,
Luna s-o vedea
Tot catre sfarşit;
Luna d-o luci
Catre rasarit,
Soarele mi-o fi
Tot catre sfinţit!
Şi d-atunci se trase,
Şi d-atunci ramase,
Lumea cat o fi
Şi s-o pomeni,
Ca ei se gonesc
Şi nu se-ntalnesc:
Luna cand luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare cand rasare,
Luna intra-n mare.
Soarele si Luna
