Zise Oala cea de tuci
Către sora ei de tină:
– Ia ascultă, fa, vecină,
Ce-om păzi ca nişte cuci,
Tot făcând la gură spume?
Hai să mergem la plimbare
Să vedem ce e prin lume!
– Draga mea, ispita-i mare.
Însă eu rămân la vatră:
Nu mă simt de drum în stare:
M-oi ciocni, cumva, de-o piatră…
Dumneata eşti tare-n piele
Şi, fireşte, nici nu-ţi pasă.
Vai de cioburile mele, –
Eu, mai bine, stau acasă!
– Te înşeli, de bună seamă.
Uiţi şi de prezenţa mea?
N-ai motiv să-ţi fie teamă:
Te-oi păzi, cum voi putea.
Cum temeiul îi surâde,
Ea porneşte triumfal
Lângă oala de metal
Care-avea să-i fie gâde.
Nu ştiu cum s-o fi făcut:
S-au izbit la nişte hopuri
Şi în mii şi mii de cioburi
Cea de lut s-a prefăcut.
Lasă-ncolo jindul, fala:
Cu mai-mari să nu te-apuci,
Ca să nu păţeşti ca Oala
De pământ cu cea de tuci!
