Povești și poezii

Iepurele şi amicii săi cei mulţi

Iepurele şi amicii săi cei mulţi
Rate this post

Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită,
Decât s-aibă amic de suflet ş-o femeie-nduioşită.
De iubeşti pe mulţi deodată, la mulţi dacă te închini,
Ajutori nu afli în nimeni când nevoile îţi vin.
 
Un sur iepure odată,
De o fire minunată,
Între iepuri filantrop,
Trăind viaţa în galop,
Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea,
Şi pe vita mică-au mare văr şi frate o numea.
 
Într-o zi de dimineaţă,
Sorbind roua din verdeaţă,
Iac-aude prin strâmtori
Buciumând pe vânători,
Şi haliciul din seneaţă,
Îi trecu pe la musteaţă.
 
Cum că-i foarte slut la Prut
Sărmănelul acum vede;
Fără-a pierde un minut,
În călcăii lui se-ncrede.
Se rădică-n două, aleargă,
Tremură chiar ca o vargă,
Stă, răsuflă-un pic, ascultă,
Mânat iar de spaimă multă
Prin râpi fuge şi tufari.
A lui urme ca să-nşele,
Face multe vârtejele,
Până scapă de ogari,
 
Ş-obosit de fugă, acum
Se lungeşte chiar în drum.
Ah, ce dulce bucurie
În cumplit-acela val
Au simţit, când pe câmpie
Alergând văzu un cal.
Zisu-i-au deci: Frăţioare,
Ca să scap de vânătoare
Să te-ncalec puţinel,
Sprinten tu, eu uşurel,
Este-a cailor virtute
Pe vecinul său s-ajute!
 
Nechezând calul îi zice:
Vei da jos de pe cerbice!
De aceea-alege-n urmă.
Călăuz mai bun din turmă.
Vinea taurul cel gras,
Însă cu mai iute pas.
Pre el iepurele jură
Ca să-l scape de friptură.
 
Cornoraticul vecin
I răspunsă c-un suspin:
În secretu-ţi spun că-n luncă
Mă aşteaptă-o mândră juncă;
Şi tu iepure galant
Datoria ştii d-amant!
 
După taur vine-apoi
Un bătrân bărbos căproi,
Dar nici ista vrea să-l ducă,
Zicând că la mers hurducă.
 
Iată că-ntre cei ce trec
Vinea ş-un lânos berbec;
Ce şi el ceru iertare
Că de-ajuns povoară are,
Ş-apoi jocuri de noroc
Nu vrea peste-al său cojoc.
 
Spre viţelul care rage
Bietul iepure se trage
Ş-ajutori ceru duios
De la vărul credincios.
Să mă-ncaier, zise acum
L-aşa certe de pe drum?
Senior iepure, ţ-oi spune
Razim în mine nu pune,
Când bătrânii din cireadă
Nu s-amestecă la sfadă.
Că sunt fraged, tu ştii bine;
Plânge-voi deci după tine,
Şi-n pieire timpurie
Mângâierea asta-ţi fie!
Mă despart de tine greu,
Că ogarii vin, aleu!

Related Posts