Ţi-aduci aminte de grădina morţii?
Era-n amurg, când ziua se îngână
Cu noaptea, şi, ţinându-ne de mână,
Lăsasem paşii noştri-n voia sorţii.
Mergeam domol, vorbind în taină, până
Ne-am pomenit deodată-n faţa porţii,
Şi-ntrarăm în lăcaşul unde morţii
Dorm înfrăţiţi de veşnica stăpână.
Ameţitor plutea-n răcoarea serii
Mireasma florilor de pe morminte,
Şi pătrundea fiinţa noastră-ntreagă.
Înfioraţi de farmecul tăcerii.
Tăceam şi noi… Mai ţii tu încă minte
Întâia noastră sărutare, dragă?
