ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.
ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele.
zornăít s. n., pl. zornăíturi
ZORNĂÍT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)
zornăít s. n., pl. zornăíturi
ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii. – Zor² + suf. -năi.
A ZORNĂÍ zórnăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năi
ZORNĂÍ, zórnăi, 2. Tranz. (Obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui.
ZORNĂÍT ~uri n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăi
ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor¹.
zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá; conj. prez. 3 să zórnăie
ZORNĂÍ vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)
zornăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 sg. și pl. zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá