ZIMȚUÍRE, zimțuiri, s. f. Acțiunea de a zimțui; zimțare. – V. zimțui.
zimțuíre s. f., g.-d. art. zimțuírii; pl. zimțuíri
zimțuíre s. f., g.-d. art. zimțuírii; pl. zimțuíri
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.
A ZIMȚUÍ ~iésc tranz. (instrumente, piese etc.) A prevedea cu zimți; a cresta. /zimț + suf. ~ui
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț.
ZIMȚUÍ, zimțuiésc, vb. IV. ~ ♦ Refl. (Fig.) A se încreți. Un vântișor fâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit.
zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă
ZIMȚUÍ vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)
zimțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zimțuiáscă