ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Zid + suf. -ui.
ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Din zid.
ZIDUÍ, ziduiésc, vb. IV. Tranz. ~; (Fig.) Nori negri… ziduind zăvorât zarea.
ziduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ziduiésc, imperf. 3 sg. ziduiá conj. prez. 3 să ziduiáscă
ziduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ziduiésc, imperf. 3 sg. ziduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ziduiáscă
A ZIDUÍ ~iésc tranz. rar A închide cu un zid (de jur împrejur). /zid + suf. ~ui