ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.
ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.
ZGLĂVÓC1 s. m. v. zglăvoacă.
zglăvóc2 (plantă) s. m., pl. zglăvóci
ZGLĂVÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.
zglăvóc2 s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.
ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)
zglăvóc (bot.) s. m., pl. zglăvóci
ZGLĂVOÁCĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /bulg. glavoț
ZGLĂVÓC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /bulg. glavoț
ZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvóc s. m.] – Bg. glavoč.
zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci
ZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.
ZGLĂVOC-GÁLBEN s. v. scai-galben.
sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.
zglăvoácă s. f. /zglăvóc s. m. (zool.), pl. zglăvoáce/zglăvóci