ZEȚUÍT, zețuituri, s. n. Faptul de a zețui; zețuire. – V. zețui.
ZEȚUÍT, zețuituri, s. n. Faptul de a zețui; zețuire.
zețuít s. n., pl. zețuíturi
ZEȚUÍT s. v. cules.
zețuít s. n., pl. zețuíturi
ZEȚUÍ, zețuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza literele unui text în culegar după manuscris pentru a tipări; a culege. – Din germ. setzen.
A ZEȚUÍ ~iésc tranz. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice și așezându-le în culegar după manuscris; a culege. /germ. setzen
ZEȚUÍ, zețuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza literele unui text în culegar, după manuscris; a culege. – Germ. setzen.
zețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zețuiésc, impe sg. zețuiá conj. prez. 3 să zețuiáscă
ZEȚUÍ vb. v. culege.
zețuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zețuiésc, imperf. 3 sg. zețuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zețuiáscă