ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.
ZENÍT n. 1) astr. (în opoziție cu nadir) Cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /fr. zénith
ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. ( fr. zénith)
ZENÍT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.
zenít s. n.
ZENÍT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir și ~.)
ZENÍT s. v. apogeu.
zenít s. n.