ZEMUÍ, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti; a face să iasă la suprafață, să se scurgă lichidul din interior. ♦ Refl. A se zemoși. – Zeamă + suf. -ui.
ZEMUÍ, pers. 3 zemuiește, vb. IV. Intranz. A lăsa zeamă, a musti. ♦ Refl. A se zemoși. – Din zeamă.
zemuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. zemuiéște, imperf. zemuiá conj. prez. 3 să zemuiáscă
ZEMUÍ vb. 1. a se zemoși. (Fructele se ~.) 2. a musti. (Brânza de vacă proaspătă ~.)
zemuí vb., ind. prez. 3 sg. zemuiéște, 3 pl. zemuiésc, imperf. 3 sg. zemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zemuiáscă
A SE ZEMUÍ se ~iéște intranz. A se transforma în zeamă; a deveni asemănător cu zeama. /zeamă + suf. ~ui
A ZEMUÍ ~iéște intranz. A lăsa zeamă; a elimina lichid; a musti. /zeamă + suf. ~ui