ZBURĂTUÍRE, zburătuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei. [Var.: zburătăíre s. f.] – V. zburătui.
ZBURĂTUÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a zburătui și rezultatul ei.
zburătuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zburătuírii; pl. zburătuíri
zburătuíre s. f., g.-d. art. zburătuírii; pl. zburătuíri
ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.
ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbușească. – Din zbura.
zburătui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá conj. prez. 3 să zburătuiáscă
zburătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zburătuiáscă