ZBICIRE

ZBICIRE

ZBICÍRE, zbiciri, s. f. Faptul de a (se) zbici1.V. zbici1.
ZBICÍRE, zbiciri, s. f. Faptul de a (se) zbici2; zvântare.
zbicíre (uscare) (pop.) s. f., g.-d. art. zbicírii; pl. zbicíri
ZBICÍRE s. v. uscare.
zbicíre (uscare) s. f., g.-d. art. zbicírii; pl. zbicíri
ZBICÍ1, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta. – Et. nec.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci pentru a (se) elibera dintr-o strânsoare. – Et. nec.
A SE ZBICÍ se ~éște intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zvânta. /Orig. nec.
A ZBICÍ ~ésc tranz. A face să se zbicească; a zvânta. /Orig. nec.
ZBICÍ3, zbicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) smuci.
ZBICÍ2, zbicesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) usca (la suprafață); a (se) zvânta.
ZBICÍ vb. v. usca.
ZBICÍ vb. v. smuci, zbate.
ZBICÍ1, zbicésc, vb. IV. ~ (din sb. zbječi se = a se strânge, a se zgârci)
zbicí (a se usca, a se smuci) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbicésc, 3 sg. zbicéște, imperf. 3 sg. zbiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zbiceáscă