ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung și îngust pe țărmul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pământ. ♦ Loc din cursul unui râu cu apă domoală și adâncă, unde se pot adăposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitură în malul unui râu, unde se adună peștele. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în râu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.
ZĂTÓN, zătoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung și îngust pe litoralul mării, despărțit de mare numai printr-o limbă îngustă de pământ. ♦ Loc din cursul unui râu, cu apă domoală și adâncă, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitură în malul unui râu, unde se adună peștele. 2. Zăgaz făcut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Îngrăditură din stuf sau din nuiele, care se așază în râu pentru prinderea peștelui; p. ext. locul astfel îngrădit. Zătoane circulare. – Rus, ucr. zaton.
zătón (reg.) s. n., pl. zătoáne
ZĂTÓN s. v. ostreț.
zătón s. n., pl. zătoáne
ZĂTÓN ~oáne n. 1) Lac situat în lungul țărmului mării și despărțit de mare printr-o fâșie de uscat. 2) Loc pe cursul unui râu, cu apă domoală și adâncă. 3) pop. Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar; zăgaz. 4) Îngrăditură în apă făcută special pentru a opri și prinde peștele. /rus., ucr. zaton