ZĂLOGIRE

ZĂLOGIRE

ZĂLOGIRE

ZĂLOGÍRE, zălogiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a zălogi și rezultatul ei. – V. zălogi.
ZĂLOGÍRE, zălogiri, s. f. (Înv. și arh.) Acțiunea de a zălogi.
zălogíre (înv.) s. f., g.-d. art. zălogírii; pl. zălogíri
ZĂLOGÍRE s. v. amanetare, ipotecare, se-chestrare.
zălogíre s. f., g.-d. art. zălogírii; pl. zălogíri
ZĂLOGÍ, zălogesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A lăsa, a da (sau a opri) ca amanet, gaj sau garanție un obiect; a amaneta. 2. A reține, a opri pe cineva ca gaj, ca ostatic. – Din zălog2.
A ZĂLOGÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte) A da ca zălog; a amaneta. 2) (obiecte) A lua ca zălog; a amaneta. 3) (persoane) A oferi în calitate de ostatic. 4) (persoane) A reține în calitate de ostatic. /Din zălog
ZĂLOGÍ, zălogesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) 1. A amaneta un obiect. 2. A reține, a opri pe cineva ca gaj, ca ostatic. – Din zălog.
zălogí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zălogésc, imperf. 3 sg. zălogeá conj. prez. 3 să zălogeáscă
ZĂLOGÍ vb. v. amaneta.
zălogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zălogésc, imperf. 3 sg. zălogéa; conj. prez. 3 sg. și pl. zălogeáscă