VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui.
vremuíre s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui.
A VREMUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) A fi vreme rea (de obicei cu vijelie). 2) (despre perioade de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece; a curge. /vreme + suf. ~ui
VREMUÍ vb. v. scurge, trece.
vremuí vb., ind. prez. 3 sg. vremuiéște, imperf. 3 sg. vremuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vremuiáscă