VRĂJMĂȘESC

VRĂJMĂȘESC

VRĂJMĂȘESC

VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc.
VRĂJMĂȘÉSC adj. v. dușmănos, inamic, ne-prietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș.
vrăjmășésc adj. m., f. vrăjmășeáscă; pl. m. și f. vrăjmășéști
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.
A SE VRĂJMĂȘÍ mă ~ésc intranz. A se afla în relații de vrăjmășie (unul cu altul); a se dușmăni; a se urî; a se dezbina; a se învrăjbi. /Din vrăjmaș
A VRĂJMĂȘÍ ~ésc tranz. A trata ca pe un vrăjmaș; a dușmăni. /Din vrăjmaș
VRĂJMĂȘÉSC ~eáscă (~éști) rar Care este caracteristic pentru vrăjmași; propriu văjmașilor; dușmănesc; inamic. /vrăjmaș + suf. ~esc
VRĂJMĂȘÍ vb. v. dușmăni.
vrăjmășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd