VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.
VRĂJITÓR s. 1. (rar) șaman, taumaturg, (pop.) descântător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vâlfă. 2. mag, magician, (rar) taumaturg, (pop.) vraci.
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
VRĂJITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care vrăjește; om care face vrăji; mag. /a vrăji + suf. ~tor
IARBA-VRĂJITOÁREI s. v. tilișcă.
VRĂJITOÁRE s. babă, (rar) vrăjitoreasă, (pop.) băbăreasă, fermecătoare, fermecătoreasă, meșteră, meșteriță, (reg.) bosconiță, cotoroanță, meștereasă, meșteritoare, șișcă, (prin Transilv.) bosorcaie. (I-a descântat o ~.)
VRĂJITOÁRE s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, tilișcă, vaca-domnului.
vrăjitoáre s. f., g.-d. art. vrăjitoárei; pl. vrăjitoáre