VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda.
VRÁJBĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.
Vrajbă ≠ prietenie
vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. – Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de suf., cf. ceh. vražba, pol. wrožba. – Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni); (în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător); vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare), înv.; vrăjmaș, s. m. (dușman; adj., ostil), de la var. (după Tiktin, în loc de *vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *vrajbăn ‹ sl. vražĭdĭbĭnŭ); vrăjmășesc, adj. (ostil); vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate); vrăjmăși (var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui), vb. (a dușmăni, a face gîlceavă); vrăjmășie, s. f. (dușmănie).
vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe
VRÁJBĂ ~e f. Atitudine dușmănoasă; vrăjmășie; ură; ostilitate; dușmănie. *A fi în ~ cu cineva a fi în relații rele cu cineva; a fi certat cu cineva. A semăna (sau a băga) ~ a răspândi dușmănie. [G.-D. vrajbei] /sl. vražida