VOLNICÍE, volnicii, s. f. (Înv.) 1. Libertate, neatârnare, independență, autonomie. 2. Autorizație; încuviințare; (concr.) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. – Volnic + suf. -ie.
VOLNICÍE f. înv. 1) Stare de om volnic; libertate. 2) jur. Act prin care se acordă o permisiune. /volnic + suf. ~ie
VOLNICÍE s. v. acord, aprobare, asentiment, autonomie, autoritate, aviz, calitate, capacitate, cădere, competență, con-simțământ, consimțire, destoinicie, drept, independență, încuviințare, în-dreptățire, îngăduință, învoială, învoire, libertate, neatârnare, permi-siune, pregătire, pricepere, seriozitate, suveranitate, valoare, voie, voință, vrednicie, vrere.
volnicíe s. f., art. volnicía, g.-d. art. volnicíei; (autorizații) pl. volnicíi, art. volnicíile