VOINICÍT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici.
voinicít s. n.
VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.
A SE VOINICÍ mă ~ésc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
A VOINICÍ ~ésc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic
VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
voinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă