VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.
VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
voinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.
A SE VOINICÍ mă ~ésc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
A VOINICÍ ~ésc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic
VOINÍC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /sl. vojniku
CRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.
FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuță, usturoiță.
SÂNGELE-VOINÍCULUI s. v. oreșniță.
SCAIUL-VOINÍCULUI s. v. scăiuș, varga-ciobanului.
VOINÍC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)
VOINÍC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.
VOINÍC s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaș, oștean, soldat, tânăr, viteaz.
Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog
voiníc (-cI), s. m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.
chíca-voinícului (bot.) s. f.
crúcea-voinícului (bot.) s. f.
Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.
sângele-voinícului (bot) s. m.
voiníc s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce