VOCIFERÁRE, vociferari, s. f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei. – V. vocifera.
VOCIFERÁRE s.f. Acțiunea de a vocifera și rezultatul ei; zbierat; hărmălaie, gălăgie. [ vocifera].
VOCIFERARE s. v. strigăt.
vociferáre s. f., g.-d. art. vociferării; pl. vociferări
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.
A VOCIFERÁ ~éz intranz. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemul-țumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a striga. /fr. vociférer
VOCIFERÁ vb. I. intr. A vorbi tare, a zbiera, a țipa cu mânie. [ fr. vociférer, cf. lat. vociferare].
VOCIFERÁ vb. intr. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a țipa. ( fr. vociférer, lat. vociferare)
VOCIFERÁ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)
vociferá vb., ind. prez. 1 sg. vociferéz, 3 sg. și pl. vocifereáză