VITREGÍ, vitregesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trata pe cineva cu răutate, cu dușmănie; a persecuta; a lipsi (pe nedrept) de ceva. – Din vitreg.
vitregí vb. (sil. -tre-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vitregésc, imperf. 3 sg. vitregeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vitregeáscă
VÍTREG, -Ă, vitregi, -ge, adj. 1. (Despre copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, care a devenit rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2. Fig. Dușman, ostil, vrăjmaș; defavorabil, potrivnic. ♦ Presărat cu obstacole. – Lat. vitricus.
VÍTREG ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre părinți și copii) Care nu este rudă de sânge, înrudirea rezultând dintr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2) fig. (despre împrejurări, destine) Care este nefavorabil; defavorabil; neprielnic; potrivnic. [Sil. vi-treg] /lat. vitricus
VÍTREG adj. 1. adoptiv. (Tată ~.) 2. (reg.) mașter. (Surori ~.) 3. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, potrivnic, (înv. și pop.) nepriincios. (Condiții ~ de dezvoltare.)
VÍTREG adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.
Vitreg ≠ drept
vítreg (-gă), adj. – 1. Se zice despre anumite grade de rudenie prin afinitate. – Mamă vitregă. – Frate vitreg. – 2. Contrarm dușman, ostil. – Var. vitrig. Lat. vῑtrĭcus (nu vĭtrĭcus) „tată vitreg” (Cipariu, Gram., 30; Pușcariu 1914; REW 9400), cf. logud. bídrigu, bítricu, calabr. vitrico, alb. vitruk, viter, vitkur. Pentru valoarea exactă a vocalei accentuate, cf. Tagliavini, Mélanges N. Roques, III, 255-64; nu se justifică observația lui Domasckhe, Jb., XXII, 151 și Tiktin, care considerau acest cuvînt drept cultism. Comun în Munt., Mold. și Trans. de N (ALR, I, 254). – Der. vitregie, s. f. (dușmănie, ostilitate, răutate). – Din rom. provine bg. vitrig (Capidan, Raporturile, 230).
vítreg adj. m. (sil. -treg), pl. vítregi; f. sg. vítregă, pl. vítrege