SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.
SOBÓR s. (BIS.) conciliu, sinod. (~ ecumenic.)
SOBÓR s. v. adunare, catedrală, întrunire, reuniune, sfat.
sobór s. n., pl. soboáre
SOBÓR soboáre n. 1) înv. Întrunire a unui grup de persoane pentru a discuta și a hotărî ceva; adunare; reuniune; sfat. 2) Organ suprem bisericesc de conducere. 3) Biserică centrală dintr-un oraș, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; catedrală. 4) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă oficiată de mai mulți slujitori ai cultului. /sl. suboru, soboru
SOBORÎ vb. v. aduna, întruni, reuni, strânge.
soborî2, sóbor, vb. IV refl. (reg.) a se îmbolnăvi de hernie; a se surupa.