DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].
DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. ( fr. définitif, lat. definitivus)
DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)
definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve
definitív, -ă adj. (lat. definitivus). Care termină o afacere, care e pe tot-de-a-una: sentență definitivă. Pe vĭață, pe tot-de-a-una: profesor definitiv. În definitiv, după ultima deciziune, la urma urmeĭ. Adv. Pe tot-de-a-una: a pleca de unde-va definitiv.
DEFINITÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ◊ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /fr. définitif, lat. definitivus
în definitív loc. adv.