COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, având interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimțite și acceptând o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățământul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
COLECTÍV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. ( fr. collectif, lat. collectivus)
COLECTÍV adj., s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.
colectív adj. m., pl. colectívi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectívă, pl. colectíve
colectív (grup, echipă) s. n., pl. colectíve
colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă [!] spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv.
COLECTÍV¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care se face împreună; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Muncă ~ă. Operă ~ă. Contract ~. 2) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; comun; obștesc. Proprietate ~ă. 3) Care exprimă noțiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numește o pluralitate de obiecte de același fel, luate ca un tot întreg. /fr. collectif, lat. collectivus
COLECTÍV² ~e n. Grup de persoane antrenate într-o activitate comună. ~ artistic. ~ științific. /fr. collectif, lat. collectivus
COLECTÍVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [ colectiv].