BRÉCIE s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.
BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / germ. Breccie, it. breccia – pietriș].
BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. ( germ. Breccie, it. breccia)
BRÉCIE s. f. Rocă sedimentară constituită din bucăți colțuroase de alte roci, legate între ele cu un ciment calcaros, silicios etc. – Germ. Breccie.
brécie s. f. (sil. -ci-e), art. brécia (sil. -ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (sil.-ci-i-)
BRÉCIE

~i f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de alte roci sau minerale dure. [Art. brecia; G.-D. breciei; Sil. -ci-e] /germ. Breccie
BRÉCIE (‹ it. breccia „pietriș, prundiș”) s. f. Rocă sedimentară detritică consolidată, în compoziția căreia intră fragmente colțuroase de roci preexistente, de dimensiuni și compoziție mineralogică diferite. Poate fi: b. vulcanică (roci magmatice cimentate prin lava eruptivă); b. piroclastică (produse colțuroase ale exploziei exogenă); b. tectonică (formată din fragmente provenite din rocile aflate în zonele de fractură ale scoarței Pămîntului, cimentate ulterior prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale); b. sedimentară (la bazele pantelor din grohotișul depus).