AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritorul unde trăiește (și în prezent), care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochtone.
AUTOHTÓN, -Ă adj. Băștinaș, de loc dintr-o anumită țară. (Despre animale și plante) Originar dintr-o anumită regiune. (Despre zăcăminte de cărbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine. [Cf. fr. autochtone, it. autoctono gr. autos – însuși, chton – pământ, țară].
AUTOHTÓN, -Ă I. adj. 1. (despre specii, populații) care s-a format și dezvoltat pe teritoriul unde trăiește în prezent: băștinaș, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare în conștiință ca o gândire generată spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, rămase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi. 2. zăcământ de cărbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine. 3. râu având izvoarele în aceeași unitate morfologică, regiune climatică cu gura de vărsare. ( fr. autochtone, gr. autokhthon)
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Despre populații sau indivizi; adesea substantivat) Care aparține unei regiuni unde strămoșii săi s-au stabilit din vechime, înaintea altora; băștinaș. (Despre animale și plante) Originar dintr-o anumită regiune, specific unei anumite regiuni. [Pr.: a-u-] – După fr. autochtone ( gr.).
AUTOHTÓN adj., s. v. băștinaș.
Autohton ≠ străin, neautohton, venetic
autohtón adj. m. (sil. a-u-; mf. -hton), pl. autohtóni; f. sg. autohtónă, pl. autohtóne
autohtón, -ă s. (vgr. autóhthon, d. autós, însușĭ, și hthon, pămînt). Pămîntean, indigen, băștinaș, originar din mare vechime pe acelașĭ pămînt. Adj. Pămîntenesc: populațiunĭ autohtone. V. aborigen și venetic.
AUTOHTÓN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane, popoare etc.) Care face parte din populația originară a unei țări sau a unei regiuni; aborigen; indigen; băștinaș. /fr. autochtone