ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint, poleit, suflat cu argint. Fig. Cu luciu ca de argint; argintiu. – V. arginta.
ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint (1); a argintui. Fig. A face să aibă strălucirea argintului (1). [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.
A ARGINTÁ ~éz tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de argint (în scop protector sau decorativ). /Din argint
ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de argint. Fig. A face să aibă strălucirea argintului. [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.
ARGINTÁ vb. (rar) a argintui, (înv. și pop.) a spoi. (~ un obiect metalic.)
argintá vb., ind. prez. 1 sg. argintéz, 3 sg. și pl. arginteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. argintéze; ger. argintând
argintésc v. tr. (d. argint). Poleĭesc, orĭ suflu cu argint. – Neol. argintez (după fr. argenter și lat. argentare).