ANIMÍSM s. n. Formă primitivă a religiei, când oamenii credeau în spirite și în existența unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.
ANIMÍSM n. 1) Credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forțelor și fenomenelor naturii. /fr. animisme
ANIMÍSM s.n. Credință primitivă potrivit căreia obiectelor și fenomenelor naturii li se atribuie suflet; personificare a forțelor și a fenomenelor naturii. [ fr. animisme, cf. lat. anima – suflet].
ANIMÍSM s. n. credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. ( fr. animisme)
ANIMÍSM s. n. Stadiu al gândirii primitive, când oamenii credeau că obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare, personificare a forțelor și fenomenelor naturii. – Fr. animisme.
animísm s. n.
animízm n., pl. e (d. lat. ánimus, suflet). Teorie filosofică după care sufletu e cauza primordială a faptelor vitale și intelectuale. Teorie care atribuĭe suflet și lucrurilor.