ANIMALÍCUL s. m. v. animalcul.
ANIMALÍCUL s.m. v. animalcul.
ANIMALÍCUL s. v. s**********d.
ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -ce, adj. De animal, specific animalelor. Exclusiv fiziologic; p. ext. (despre atitudinea, comportarea oamenilor) ca de animal, brutal, bestial, josnic. – Animal + suf. -ic. Cf. germ. animalisch.
ANIMÁLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de animale; propriu animalelor. Instincte ~ce. 2) Care este de natură pur fiziologică. 3) fig. Care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență; brutal. Porniri ~ce. /germ. animalisch
ANIMÁLIC, -Ă adj. Care este în legătură cu animalele, propriu animalelor; josnic, brutal, degradant, inuman. [Cf. germ. animalisch].
ANIMÁLIC, -Ă adj. 1. specific animalelor. 2. (fig.) josnic, brutal, inuman. ( germ. animalisch)
ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -e, adj. De animal, exclusiv fiziologic; fig. în stare de înapoiere, mizerabil; brutal, josnic. – Din animal2 + suf. -ic.
ANIMÁLIC adj. v. bestial.
animálic adj. m., pl. animálici; f. sg. animálică, pl. animálice
animálic, -ă adj. (d. animal; germ. animalisch). De animal. Dobitocesc, abrutizat: viață animalică. Adv. Dobitocește.